Scandalul Raed-Băsescu : PDL nu mai există în actul guvernării

Raed Arafat a învins murind. Agonia sa, televizată în direct, l-a făcut pe Traian Băsescu să pară brutal, ceea ce a fost un şoc pentru marele public. Revenirea precipitată a lui Traian Băsescu, după 48 de ore în care a văzut cum îi fuge pământul de sub picioare, e semnul victoriei lui Arafat.

Sunt două dimensiuni ale acestui scandal. Una punctuală, neconcludentă şi care va fi uitată rapid. Isteria noii legi a sănătăţii a fost la început o furtună într-un pahar cu apă. Raed Arafat, şeful SMURD, a repetat timp de trei zile că nu e de acord ca Urgenţa zero (cazurile grave, de viaţă şi de moarte) să fie liberalizată, deschisă concurenţei private. Asta a fost tot, o picătură în tot oceanul pe care îl reprezintă reforma sănătăţii. Reacţia lui Traian Băsescu a fost disproporţionată, ţipând la telefon că Arafat vrea monopol de stat pe SMURD şi că e stângist. O ţară întreagă l-a auzit pe preşedinte afirmând luni seară că îşi doreşte concurenţă la toate nivelurile sistemului medical, inclusiv în Urgenţa zero.

 Însă miercuri seara, la Cotroceni, Traian Băsescu a revenit cu 180 de grade, afirmând fără să clipească şi fără să-i tremure vocea, că el n-a spus că sistemul de Urgenţă se va privatiza şi că, dimpotrivă, statul îşi va păstra monopolul pe cazurile grave. Incredibilă dezinvoltura cu care preşedintele retractează tot fără să recunoască nimic. E stilul lui şi demonstrează ceva îngrijorător : nu este infailibil deşi el refuză să accepte acest lucru. În concluzie, acest prim nivel al scandalului a fost provocat din senin, necontrolat, de un presedinte nehotarat, ajuns în faza în care nu mai suportă să fie contrazis. Şi care a dat înapoi încercând să mai repare ce se mai putea.

Există însă o dimensiune mult mai vastă a acestui scandal politic provocat de Legea sănătăţii. Această dimensiune se referă la rolul tot mai neînsemnat pe care îl joacă PDL în guvernarea acestei ţări. Marea reformă din sănătate, după altele mici şi mijlocii care s-au tot succedat, e o iniţiativă 100% venită de la Cotroceni. Trebuie înţeles că doi consilieri prezidenţiali, doi-trei rectori şi câţiva şefi de clinici „apropiaţi partidului”, deci o mână de oameni se află în spatele acestei legi. Totul e inspirat de direcţia trasată de Traian Băsescu : implementaţi modelul asigurărilor de sănătate american. S-a ajuns în această ţară ca un singur om să gândească şi 22 de milioane să asculte. Hibele din lege, pasajele negândite suficient, sunt oglinda autosuficienţei preşedintelui.

 PDL în schimb nu mai există în politicile publice. Legea sănătăţii a fost pusă în braţele guvernului ca o operă imuabilă (de neschimbat, pentru votanţii lui Dan Diaconescu), iar reflexele de servilism total ale PDL au funcţionat prompt : Boc n-a citit un rând din lege dar a spus că îşi asumă răspunderea cu plăcere, dacă e ordin de la Cotroceni, UDMR a tratat cu indiferenţă problema, pentru că nu li se schimbau graniţele Ţinutului Secuiesc, iar UNPR a făcut ce ştie mai bine – să se lanseze în tăceri profunde.

 PDL a încetat să mai reprezinte o organizaţie liber-cugetătoare, un loc fertil pentru idei care să proiecteze România în viitor. PDL este, fără nicio exagerare, un organism decapitat, un trup teleghidat care mărşăluieşte acolo unde îl trimiţi. Ideile aparţin unui singur om, Traian Băsescu, iar ego-ul imens al acestuia a ajuns în faza uriaşului care se împleticeşte pe picioare şi striveşte totul în cale. Apoi spune pardon şi întreabă : eu am făcut asta ? Şi voi m-aţi lăsat ?

 PDL nu are iniţiative, nici măcar nu mai îndrăzneşte să aibă idei. Se consolează cu şmenurile pe care le pun toată ziua la cale. Acesta nu e un comentariu politic, ci o observaţie obiectivă extrem de relevantă pentru modul în care este condusă această ţară şi efectele sociale ce decurg de aici. Lipsa emulaţiei în actul guvernării explică toate prostiile care ne fac să suferim şi face ca viteza cu care progresăm să devină o chestiune arbitrară. Dacă nu ne spune „tătucul” ce să facem, stăm pe loc. Dacă „tătucul” ne duce în şanţ, asta e, nu comentăm.

 Legea sănătăţii putea fi o briză proaspătă în aerul îmbâcsit al guvernării, dar PDL nu s-a ridicat la înălţimea momentului. Ce-a încercat PDL să facă este de neiertat : au vrut să impună legea cu forţa maşinăriei de vot, fără ca nimeni din acest partid, în frunte cu premierul pus pe baterii, să ştie măcar despre ce-i vorba. Dacă nu era Raed Arafat nu mai aveam nicio dezbatere publică, aveam în două săptămâni o lege proastă care, peste un an, n-o mai lua nimeni în seamă pentru că trebuia schimbată.

 Punctez cu toată responsabilitatea : PDL a încetat să existe. Rolul său în administrarea ţării a dispărut. E doar o maşinărie electorală, o armată de ocupaţie în care nimeni nu gândeşte, ci doar execută ordinul pe unitate. PDL s-a sinucis lăsând totul la îndemâna unui singur om. E veche lecţia asta din istorie, deci nu e nicio mirare.